Casa Gheorghe Tătărescu: Martor al puterii și culturii interbelice din București până la EkoGroup Vila

Când pășești pragul unei locuințe construite în anii interbelici pe o stradă discretă a Bucureștiului, nu intri doar într-un spațiu fizic, ci într-o arhivă vie a unui veac zbuciumat. Casa Gheorghe Tătărescu, născută din spiritul unei elite cu gust pentru discreție și echilibru, adună în zidurile sale ecouri care transcend perioada – de la ascensiunea politică a prim-ministrului, la rupturile comuniste, până la readucerea sa în circuitul cultural contemporan, sub numele de EkoGroup Vila. Această vilă interbelică devine astfel un jurnal cotidian al memoriei politice și arhitecturale a României, în care puterea nu se impune ostentativ, ci prin proporții și subtilități estetice atent calibrate.

Casa Gheorghe Tătărescu: din reședință interbelică la EkoGroup Vila, depozit de istorie și cultură

În contextele convulsive ale României de la mijlocul secolului XX, personalitatea lui Gheorghe Tătărescu s-a întrepătruns indisolubil cu spațiul său privat din Strada Polonă nr. 19, o oază rafinată a decenței interbelice. Locuința, cu o scară modestă și un birou discret de prim-ministru amplasat la entre-sol, întruchipa o etică a puterii ce privilegia echilibrul și restricția. Astăzi, această vilă interbelică, recuperată și reintegrată sub denumirea EkoGroup Vila, marchează o continuitate conștientă, menținând vie memoria unei epoci complexe, fără a se substitui trecutului. Mai multe detalii despre această [povestea vilei din Strada Polonă nr. 19](https://ekogroup-vila.ro/despre-noi/) pot fi descoperite prin accesul atent al publicului.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Gheorghe Tătărescu (1886–1957), prim-ministru al României în două mandate distinse (1934–1937 și 1939–1940), nu este o figură ușor de încadrat în schițe simpliste. Jurist format la Paris, cu teza sa doctorală dedicată criticii „minciunii electorale”, Tătărescu și-a construit o carieră marcată de o ambivalentă tensiune între modernizare și autoritarism. Intrat în Partidul Național Liberal în 1912, el a traversat spațiul fragil al democrației interbelice, încercând să păstreze ordinea politicii parlamentare în fața unor realități tot mai complicate, de la revolte regionale la directive regale și provocări geopolitice.

Prim-ministru în epoci tulburi, el a simbolizat în același timp eficiența și limitele unei puteri concentrate, un politician care și-a asumat „datoria” mai degrabă decât gloria, dar care nu a fost străin de compromisurile și tensiunile unui regim aflat în deriva spre autoritarism. După 1944, cu o orientare explicită către Est și reforme sociale superficiale, i-a fost rezervat rolul controversat al unui liberal adaptat noului sistem, etapa care va duce la prăbușirea sa politică definitivă în 1947.

Casa ca extensie a puterii: proiect, funcție și semnificație

La confluența vieții publice și private, casa de pe Strada Polonă a fost concepută nu ca o demonstrație de opulență, ci ca un spațiu al restricției cultivate și al proporției conștiente. Contrar tendințelor epocii, reședința este discretă ca scară, o alegere cântărită însoțită de un birou premierial la entre-sol, accesibil printr-un portal lateral elaborat în spiritul arhitecturii moldovenești. Gestul acesta simbolic reflectă abordarea lui Gheorghe Tătărescu: puterea publică nu trebuie să strângă și să suprasolicite spațiul privat, ci să funcționeze în armonie cu el.

Casa devine astfel un instrument al reprezentării aristocratice interbelice, cu o organizare clară a spațiilor de primire și de viață familială, evidențiind o cultură a separației și a ordinii – sufrageria servind mai degrabă ca salon oficial decât ca loc cotidian de luat masa, iar bucătăria amplasată discret la subsol, pentru a evita contaminarea spațiilor reprezentative cu atmosfera domestică.

Arhitectura Casei Tătărescu: mediteranean și neoromânesc în echilibru

Capodopera arhitecturală a reședinței este rezultatul colaborării dintre Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, ale căror proiecte între 1934 și 1937 au introdus în București un limbaj arhitectural ce combină aerul mediteranean cu accente elaborat integrate de neoromânism. Fațada casei este străbătută de portaluri cu influențe moldovenești, coloane subțiri, filiforme, tratate diferit pentru a conserva o unitate vizuală vie, evitând simetria rigidă, și o absidă care învelește șemineul – o creație artistică a Miliței Pătrașcu, eleva lui Brâncuși.

Șemineul este mai mult decât un obiect decorativ: el reprezintă o punte subtilă între modernism și tradiția românească, fapt ilustrat și prin preluarea sa stilistică ulterioră în alte construcții simbolice. Ancadramentele ușilor, tot din creația Miliței Pătrașcu, adaugă o notă de finețe, marcând unitatea estetică a interiorului.

Designul interior urmează o logică socială precisă și rafinată:

• Holul central generos deschide spre grădina ascunsă, cu placări din piatră naturală și o fântână cu aspect de ruină mediteraneană;
• Parchetul și ușile din stejar masiv, cu feronerie patinată din alamă, evocă meșteșugul tradițional și grija pentru detaliu;
• Bucătăria poziționată la entre-sol cu acces prin scară secundară susține separația între viața privată și reprezentare;
• Biroul premierial discret la nivelul entre-sol simbolizează o etică a funcției publice bazată pe rezervă și modestie.

Cea de-a doua dimensiune a proiectului, cea culturală, trebuie pusă în legătură cu figura Arethiei Tătărescu.

Arethia Tătărescu: un astru cultural în umbra puterii

Nu doar un simplu personaj secundar, Arethia Tătărescu, cunoscută ca „Doamna Gorjului”, a fost un pilon de stabilitate culturală și artistică în universul casei. Implicată în binefacere, susținerea meșteșugurilor oltenești și în eforturi cruciale pentru reîntoarcerea lui Constantin Brâncuși în România, ea a vegheat cu o sensibilitate artistică atentă asupra coerenței estetice și simbolice a vilei. Beneficiară oficială a proiectului arhitectural, a reușit să-și impună discernământul pentru a păstra o rezervă față de grandilocvențele acelor vremuri, transformând casa într-un sanctuar discret, dar profund.

Colaborarea cu sculptori ca Milița Pătrașcu, apropiată de Brâncuși, reflectă integrarea casei într-un circuit cultural original, care s-a dovedit o veritabilă platformă pentru dialogul dintre modern și tradițional.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică și materială

După prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu în 1947, casa sa, similar multor alte reședințe ale elitei interbelice, a suferit transformări ce au nimicit înțelesurile inițiale. Naționalizată, transformată în spațiu funcțional de stat sau utilizată pentru locuințe colective, vila a devenit o victimă tacită a unei politici care vedea în astfel de spații simboluri ale unei lumi căzute, ce trebuia amprentată de uitare.

O degradare lentă, dar continuă a detaliilor originale a afectat feroneria, parchetul și ornamentele sculptate, iar grădina de inspirație mediteraneană și-a pierdut expresivitatea sub simplificări nepotrivite. Aceste schimbări materiale au reflectat o ștergere a memoriei publice, reflectată și de marginalizarea numelui lui Gheorghe Tătărescu din discursul istoric oficial.

Driftul post-1989: controverse, intervenții greșite și corecții

După 1989, odată cu ridicarea cortinei ideologice, casa a reintrat în atenția publică, dar într-un context marcat de incertitudini și greșeli. Proprietatea a trecut prin mâinile unor figuri cu profile diferite, inclusiv al arhitectului și omul public Dinu Patriciu, a cărui intervenție asupra spațiilor și finisajelor a generat critici dure din partea specialiștilor.

Această perioadă a adus cu sine și o utilizare comercială nepotrivită a spațiului, când vila a funcționat temporar ca restaurant de lux – o funcție percepută ca antitetică cu statutul istoric și simbolic al casei. Intervențiile au compromis coerența stilistică și au alimentat dezbateri asupra destinului patrimoniului interbelic în România postcomunistă.

Ulterior, o etapă de restaurare mai atentă, inițiată de o firmă străină, a urmărit revenirea la conceptul arhitecților Zaharia și Giurgea, încercând să recupereze atât proporțiile, cât și detaliile definitorii ale clădirii. Recuperarea a devenit astfel un gest de reparație culturală esențială, vizând refacerea legăturii dintre spațiu și memoria politică și artistică pe care o poartă.

EkoGroup Vila azi: continuitate culturală cu respect pentru memorie

Sub denumirea de EkoGroup Vila, casa Gheorghe Tătărescu trăiește astăzi o nouă viață, în care un spatiu istoric se deschide, cu metode controlate, către publicul larg. Oferind o experiență ce îmbină arhitectura autentică cu povestea unui personaj politic complex, vila devine un catalizator al dialogului asupra memoriei interbelice, al valorilor culturale și al responsabilității în fața istoriei.

Această evoluție pune în lumină:

• relația tensionată, dar fertilă, dintre istorie și prezent;
• importanța restricției ca principiu de reprezentare;
• rolul casei nu doar ca fundal, ci ca martor activ și depozit de sens.

Accesul în EkoGroup Vila se realizează pe bază de bilet, care poate fi achiziționat în funcție de programul evenimentelor culturale ținute în spațiu, aspect ce subliniază angajamentul față de un circuit responsabil și asumat al patrimoniului istoric.

Pentru mai multe informații despre vizite și acces, se pot solicita detalii și disponibilitate prin intermediul acestui [contactează echipa EkoGroup Vila](https://ekogroup-vila.ro/contact/).

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost politician român, prim-ministru al României în două mandate (1934–1937 și 1939–1940), influent membru al Partidului Național Liberal, cunoscut pentru rolul său în perioada interbelică și imediat postbelică, marcată de tensiuni politice, compromisuri și încercări de stabilizare a țării.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul României, este o personalitate distinctă de artistul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), pictor român al secolului al XIX-lea, reprezentant al academismului clasic.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu de arhitectură interbelică bucureșteană ce combină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, rezultatul colaborării arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, completată artistic de sculpturile lui Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în modelarea casei?
  Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost „omul din umbră” care a asigurat coerența culturală și estetică a casei, orientând proiectul spre sobrietate și echilibru, contribuind astfel la integrarea artistică a elementelor moderne și tradiționale.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  În prezent, Casa Tătărescu funcționează sub denumirea EkoGroup Vila, un spațiu cultural activ, deschis publicului pe bază de programări și bilete, păstrând și promovând moștenirea istorică și arhitecturală a imobilului.

Explorarea Casei Gheorghe Tătărescu este o invitație delicată de a pătrunde într-un univers în care arhitectura devine limbaj al puterii temperate, iar memoria politică capătă contururi palpabile. Prin respectul față de detaliu, întreținerea echilibrului și menținerea unei legături vii cu trecutul, EkoGroup Vila oferă, celor care o vizitează, mai mult decât o experiență estetică – o meditație asupra responsabilității noastre față de istorie și de spațiile ce vorbesc dincolo de vremurile lor.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.